UPDATE/ O angajată de la Uzina Mecanică Sadu a fost rănită în urma unei explozii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urmă cu două săptămâni, o altă angajată de la UM Sadu a fost rănită într-o explozie

O femeie în vârstă de 42 de ani, angajată la Secţia Muniţie din cadrul Uzinei Mecanice Sadu, a fost rănită într-o explozie, care a avut loc în jurul orei 12,00.

Victima a fost transportată de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe şi, potrivit medicilor, prezintă arsuri la faţă. O echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj s-a deplasat la faţa locului pentru a investiga cauzele care au dus la producerea acestui accident de muncă. George Romanescu, directorul ITM Gorj, a spus că nu se poate pronunţa cu privire la acest caz, dar, în general, este vorba de nerespectarea unor reguli de manipulare a muniţiei. Acesta a precizat că este vorba de o explozie de mici proporţii şi că este vorba mai mult de o ardere.

Vicitima are doi copii minori şi va fi transportată la un spital din Bucureşti, pentru a fi tratată la secţia de chirurgie plastică. Este al doilea accident de muncă de la UM Sadu care are loc în această lună. George Romanescu a spus că în primul accident s-a stabilt că a fost vina victimei: „Fiind vorba de o secţie unde se produce muniţie, regulile sunt foarte stricte. S-a stabilit că vina a aparţinut victimei“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie