Târgu-Jiu: Vezi aici de ce a murit elevul găsit în Jiu cu un ghiozdan plin cu pietre legat de gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varianta unei crime a fost exclusă astăzi de medicii legişti care au efectuat necropsia şi au stabilit că băiatul de 16 ani nu avea leziuni pe corp.

 Medicul legist Dumitru Dascălu a efectuat în această dimineaţă necropsia lui Mihai Zahariuc, elevul Colegiului Tehnic «Ion Mincu» din Târgu-Jiu. „Este vorba de o asfixie mecanică prin înec, nu s-au constatat semne de violenţă externă sau internă. Chiar dacă tatăl are suspiciuni cu privire la moartea fiului său azi am constatat că băiatul nu avea leziuni pe corp. Deci nu cred că ar fi vorba de crimă“, a declarat Dumitru Dascălu, medic în cadrul Serviciului de Medicina Legală Gorj. Trupul neînsufleţit al tânărului de numai 16 ani va fi ridicat de către rude abia luni dimineaţă. Liceanul a fost găsit fără suflare ieri după-amiază, în râul Jiu, iar metoda la care a recurs este aceeaşi pe care a folosit-o şi Raluca Drăguşin, eleva Colegiului Naţional «Spiru Haret» din Târgu-Jiu.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!