Târgu-Jiu: Studenţii şi copiii cu probleme, la plantat de salcâmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În această primăvară se urmăreşte plantarea a peste 6000 de arbori

Studenţi ai Universităţii „Contantin Brâncuşi“, cadre didactice precum şi copii din cadrul  Centrului Şcolar de Educaţe Incluzivă Târgu-Jiu au participat astăzi la o acţiune de plantare de copaci. Aceasta face parte din programul cunoscut sub denumirea „Luna Pădurii“. 

Aproximativ 6500 de salcâmi vor fi plantaţi la marginea municipiului Târgu-Jiu. Cadre didactice,  copii cu probleme din cadrul Centrului pentru Educaţie Incluzivă, dar şi studenţi  au participat la o acţiune de plantare de arbori, pe Câmpia Luncilor, la marginea municipiului Târgu-Jiu.  Acţiunea este organizată de către Ocolul Silvic din Târgu-Jiu în colaborare cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă şi Universitatea Constantin Brâncuşi. În cadrul acţiunii, vor fi plantaţi aproape 6500 de puieţi din specia salcâm pe o suprafaţă de 1,6 hectare de teren. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”