Târgu-Jiu: Efectul Craiova: Elevi închişi în şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsura este apreciată de părinţi

Autorităţile gorjene au pus la cale un plan de măsuri pentru asigurarea securităţii în şcoli, după incidentul de la Craiova, când un elev a fost înjunghiat mortal în faţa Liceului „Tudor Arghezi“. Astfel, în oraşul Târgu-Cărbuneşti s-a găsit cea mai bună soluţie: toate intrările au fost ferecate cu lacăte.

Cei aproximativ 700 de elevi din clasele I-VIII nu mai au voie să părăsească incinta Şcolii Gimnaziale „George Uscătescu" până la terminarea orelor de curs, întrucât pe toate porţile au fost puse lacăte.

Accesul este permis dimineaţa, până la ora 8.00, pe cele trei intrări, după care se închid porţile cu lacătul. Rămâne o singură intrare păzită de un elev de serviciu, care preia actele de identitate şi îi înregistrează pe toţi cei care au treabă în instituţie. La ora 12.00, la plecare, se deschid porţile pentru cei din clasele primare, iar la 14.00, pentru gimnaziu. Microbuzul şcolar intră în curte, astfel încât copiii să nu iasă în stradă", declară Ion Cioplea, directorul unităţii de învăţământ.

Pacheţele printre gratii

Cei mici primesc pacheţele de la părinţi printre zăbrelele gardului de fier. „Copiii intră, părinţii stau la poartă. Este foarte bine pentru că elevii sunt în siguranţă. Am doi copii, unul în clasa I şi celălalt în clasa a II-a. Nu trebuie să mă gândesc că s-ar putea întâmpla o tragedie ca la Craiova, pentru că nimeni nu are voie să intre în şcoală, iar eu îi aştept când termină orele. Cred că ar trebui ca această idee să fie aplicată şi în alte şcoli", a spus Claudia Glăvan, mamă a doi elevi.

Mai puţine absenţe

Dascălii spun că această măsură va pune capăt şi absenteismului în şcoală. „După terminarea orelor, noi conducem copiii până la poartă. Nu vor mai exista nici chiulangii. Unii elevi ajungeau dimineaţa la clasă şi apoi chiuleau, după care veneau să-şi ia ghiozdanul la ultima oră. Părinţii ştiu că elevii sunt la şcoală, iar tragedia de la Craiova este evitată în acest sens. Au magazin în curte şi pot să-şi cumpere mâncare, dacă nu au pachet", a explicat învăţătoarea Lavinia Chelea.

Lacrimi pentru Andrei

Ecourile tragediei de la Craiova nu s-au stins încă. Peste 150 de elevi de la liceele din oraş şi voluntari ai mai multor asociaţii au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu", la o acţiune de condamnare a actelor de violenţă, după ce Andrei Goreci (17 ani) a fost înjunghiat mortal cu două lovituri de cuţit. Tinerii au cântat melodiile preferate ale prietenului lor şi au cerut ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”