Târgu-Jiu: Drepturile copilului, discutate în cadrul Festivalului European de Jurnalism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Festivalului European de Jurnalism, care are loc în luna septembrie la Târgu-Jiu, UNICEF România va susţine o prezentare cu tema ,,Drepturile copilului în mass-media“.


Tot UNICEF va organiza o expoziţie de fotografii, expoziţie ce a avut loc cu ocazia aniversării a a 20 de ani de la adoptarea Convenţiei cu privire la Drepturilor Copilului care a avut loc pe 20 octombrie 2009.  Selecţia celor 30 de poze incluse în expoziţie a fost facută în urma unui concurs organizat de UNICEF cu tema „Drepturile mele în imagini“ dedicat tuturor copiilor cu vârste cuprinsă între 8 şi 16 ani. Prin acest concurs UNICEF, şi-a dorit să atragă atenţia asupra tuturor drepturilor copiilor.  Printre cele mai importante drepturi stipulate de Convenţie se numără dreptul la supravieţuire şi dezvoltare, dreptul la un mediu familial sigur, dreptul de a fi protejat împotriva violenţei fizice sau psihice şi împotriva maltratării, dreptul la educaţie,  dreptul la asistenţă medicala şi, nu în ultimul rând, dreptul la a-şi exprima opinia.


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!