Târgu-Jiu: Doi braconieri au căzut în plasa poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre braconieri are 72 de ani (foto: arhivă)

Poliţiştii din comuna Slivileşti au prins doi bărbaţi, unul dintre ei în vârstă de 72 de ani, care se aflau la vârnătoare într-o pădure din localitate fără să deţină autorizaţie.

Poliţiştii Postului de Poliţie Slivileşti au fost sesizaţi, aseară, de către un localnic despre faptul că doi bărbaţi se află fără drept la vânătoare, în pădurea satului Sura. Oamenii legii i-au identificat pe D.G., de 72 ani, din judeţul Mehedinţi, care locuieşte fără forme legale în comuna Slivileşti şi M.R., de 37 ani, din Slivileşti. Septuagenarul avea asupra sa o armă de vânătoare şi 20 de cartuşe de vânătoare calibrul 12.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit că D.G. deţinea arma de vânătoare legal, având permis de armă, însă nu avea autorizaţie de vânătoare legală, aflându-se pe alt fond decât cel pe care ar fi fost autorizat să vâneze. Poliţiştii au ridicat arma şi muniţia şi au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie