Târgu-Jiu: Devastatorii operelor lui Brâncuşi, amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care se vor urca pe Masa Tăcerii sau pe scaunele de pe Aleea Scaunelor vor fi amendate de poliţiştii comunitari. De aceste noi măsuri pot fi afectaţi şi turiştii care doresc să se aşeze pe scaunele de la Masa Tăcerii pentru a se imortaliza într-o fotografie.

Măsurile au fost luate în urma unui referat trimis de conducerea Poliţiei Comunitare, în urma vandalizării mobilierului urban sau a avarierii operelor.  „Am constatat că, în ultima perioadă, mai mulţi indivizi certaţi cu legea, crescuţi în pădure, distrug ceea ce municipalitatea face cu eforturi, astfel încât să avem un oraş frumos curat şi frumos. Cu părere de rău, ne amintim de trei indivizi din judeţul Ilfov, care, veniţi în Târgu-Jiu la lucru, au plecat cu sticla de vin şi borcanul de castraveţi la picnic, dar au încurcat masa. Au aşezat sticla şi borcanul pe Masa Tăcerii şi noi i-am amendat cu 50 de lei. Amenda a fost mică, tocmai de aceea am decis să le mărim. Am mai prins un bărbat care scria, tot pe Masa Tăcerii, cuvinte obsecene. Toţi cei care  vor aduce o distrugere operelor se vor alege cu dosar penal.  Dacă  doar distrug bancile şi mobilierul din oraş sau sau se urcă pe operele lui Brâncuşi, atunci apelăm la acesta sancţiuni pe care Consiliul Local le-a aprobat. Turiştii pot să stea să facă o poză, dar să nu se urce“,spune directorul Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, Ion Tudor.

Mobilier distrus peste noapte

Pe lângă dispoziţiile referitoare la monumentelei sculptorului Constantin Brâncuşi, se interzice pătrunderea în incinta parcurilor cu scutere, ATV-uri sau vehicule cu motor, în afară celor folosite la salubrizare. „Consiliul Local Târgu-Jiu a stabilit o serie de reguli reguli referitoare la protejarea operelor de artă şi mobilierului urban de pe raza municipiului. Am apelat şi la această modalitate pentru că vrem să protejăm cât mai bine operele lui Brancuşi, dar şi mobilierul urban . Am avut câteva incidente din păcate şi vrem să le evităm pe viitor. De exemplu, am găsit bănci aruncate în fântânile arteziene, bănci rupte, indicatoare îndoite sau rupte“, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare