Târgu-Jiu: Bocitoarele din Dobriţa, concediate de Uniunea Europeană
0O tradiţie veche de sute de ani s-ar putea pierde din cauza unei norme europene, dar şi a lipsei de interes. Bocitoarele din satul gorjean Dobriţa cred că legea Uniunii Europene cu privire la ritualul înmormântării este o nerozie.
În satul Dobriţa, din comuna gorjeană Runcu, sunt două grupuri de bocitoare profesioniste, însă doar trei-patru femei se mai ocupă în ultima perioadă de această tradiţie, celelalte fiind prea bătrâne pentru a mai merge la înmormântări. Aici, ritualul înmormântării s-a păstrat până în zilele noastre, având o vechime de sute de ani. Conform noii legi date de Uniunea Europeană, bocetele sunt interzise, persoana decedată trebuie să fie îmbrăcată cu haine biodegradabile, iar cortegiul funerar dispare. Bocitoarele cred că acest lucru este imposibil, pentru că aceste tradiţii provin din moşi-strămoşi. „Nu-i bine cu legea asta. Trebuie să plângă cineva după mort. Sunt năroji, dacă nu lasă oamenii să plângă. Păi dacă nu se boceşte, atunci oamenii merg la înmormântare râzând. Să nu mai dea legi din astea europene, că nu-s bune de nimic”, spune Maria Apostol, una dintre bocitoarele din satul Dobriţa. Doda Maria a lui Lupu, aşa cum o cunosc sătenii, are 85 de ani şi este bocitoare de la vârsta de 24 de ani. A cântat la zeci de înmormântări, însă acum nu mai practică această meserie, pentru că este foarte bătrână şi bolnavă.
Bocesc dimineaţa la capul mortului
Doda Maria ştie şi acum toate ritualurile care se practică la înmormântări, dar şi cântecele pe care le spun bocitoarele. La Dobriţa, atunci când moare un om, indiferent dacă este bătrân sau tânăr, rudele trebuie să taie un brad din munte, care va fi folosit la ritualul înmormântării.
Pentru munca lor, femeile primesc lumânări, batice, colaci, mâncare şi, uneori, chiar bani, de la cei care binevoiesc să le dea. „Noi nu le cerem. Ne dau cât vor şi dacă vor“, spune o altă bocitoare din sat. Florea Damian are 74 de ani şi este bocitoare de meserie de peste zece ani.
Bocitul, o tradiţie care se pierde
Bocetul, ca simbol al tradiţiilor populare românesti, este pe cale de dispariţie. „Eu am învăţat de la vecine, când eram tânără. Erau alte vremuri atunci. Acum, doar femeile mai în vârstă mai ştiu rostul bocitului şi versurile, pe cele tinere nu le mai interesează să înveţe. Au serviciu acum, s-au mutat la oraş”, spune Maria Apostol.
Bradul şi zorile, bocetele care se aud la înmormântări
La Dobriţa, atunci când moare un om, indiferent dacă este bătrân sau tânăr, rudele trebuie să taie un brad din munte, care va fi folosit la ritualul înmormântării. Atunci când bradul este adus, i se pune o maramă în vârf şi este îmodobit, după care e întâmpinat de familie şi bocitoare, care cântă cântecul bradului. „Bradule, bradule/, Cine ţi-a poruncit/ De mi-ai coborât de la loc pietros la loc ploştinos/, Mie mi-au poruncit doi voinici din sat/, Cu părul lăsat,/ Cu berde la brâu/, Cu colaci de grâu/ Jos o-ngenunchiat/ Pe mine m-au tăiat şi în spate m-au luat”, sunt câteva dintre versurile care răsună în sat, atunci când este adus bradul la înmormântare. În fiecare dimineaţă, în zilele în care persoana decedată este ţinută la domiciliu, bocitoarele cântă „ Zorile ”, o altă tradiţie care se respectă cu sfinţenie în comuna Runcu. „ Zorilor, zorilor/ Ia să nu grăbiţi să vă răspândiţi/ Până s-or gătiră/ De care cu lemne/ Cuptoare cu pâine şi oale de varză/ Turtiţe calde şi de-o vacă grasă/ S-o taie de masă”, este doar o parte din acest cântec.