Târgu-Jiu: Angajaţii de la Sanatoriul Dobriţa vor protesta în faţa Casei de Asigurări de Sănătate: „Bolnavii de TBC vor fi bombe sociale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de salariaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie de la Dobriţa vor protesta mâine în faţa Casei de Asigurări de Sănătate Gorj. Nu din cauza salariilor mici, ci din cauza faptului că li s-a impus ca în acest an să nu interneze decât 540 de bolnavi de TBC, faţă de 1614 cum era prevăzut în anii trecuţi.

Acest lucru ar însemna ca, în premieră în România, bolnavii diagnosticaţi cu această boală contagioasă să fie puşi pe lista de aşteptare şi să transmită virusul mai departe. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât Gorjul este fruntaş în ceea ce priveşte numărul celor diagnosticaţi cu TBC. Din cele 540 de internări au mai rămas doar 114 pentru următoarele şapte luni. „Membrii sindicatului nostru vor protesta mâine în faţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate împotriva modului prin care spitalului nostru i-a fost impus contractul pentru furnizare de servicii medicale în acest an, fapt care va duce la imposibilitatea acordării asistenţei medicale bolnavilor de TBC şi bolnavilor multi drog rezistent, începând cu data de 1 iulie. Astfel, în condiţiile în care media anuală a internărilor cazurilor de TBC a fost, în ultimii cinci ani, de 1614 cazuri, în acest an s-a impus contractarea unui număr de 540 de cazuri, din care au fost internaţi deja 426 de bolnavi TBC, rămânând pentru următoarele şapte luni un număr de 114 internări. Acestea vor fi ocupate într-o lună, nu în şapte luni. Amintim conducerii CJAS Gorj că judeţul nostru se află pe poziţii fruntaşe în ceea ce priveşte incidenţa bolnavilor de TBC la nivel naţional şi acţiunea dânşilor va face posibilă creşterea numărului acestora în familiile şi locurile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. În 2010, în judeţul Gorj, sunt înregistrate mai multe cazuri de tuberculoză decât anul trecut. Bolnavii TBC vor fi bombe sociale. Vor ajunge bombe pe picioare“, declară Ion Măruţă, liderul de sindicat al angajaţilor de la Dobriţa.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?