Tânăr prins la volanul unui autoturism care circula pe un drum european, fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul nu deţinea permis de conducere şi era sub influenţa alcoolului

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Ţânţăreni, a fost depistat la volanul unui autoturism care circula pe Drumul European 69 fără să deţină permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

Evenimentul a avut loc în această dimineaţă. „Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat în trafic, un tânăr, de 28 de ani,  din comuna Ţânţăreni, în timp ce conducea un autoturism, pe DE69 Ţânţăreni, iar în urma verificărilor în bazele de date, a reieşit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, a spus Victor Ţiuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete