Sute de elevi, consiliaţi să aleagă învăţământul profesional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de elevi gorjeni din clasele a VII-a şi a VIII-a vor fi consiliaţi cu privire la alegerea învăţământului profesional.

Proiectul „Învăţământul profesional – O cheie către succes!”, implementat de Asociaţia pentru dezvoltare şi Educaţie„COLORFUL MINDS”, a fost lansat la Colegiul Tehnic Nr.2 Târgu Jiu, în incinta atelierului de mecatronică, în prezenţa unui număr mare de tineri şi cadre didactice ale instituţiilor partenere.

„Proiectul este realizat cu sprijinul OMV PETROM şi are ca scop creşterea atractivităţii învăţământului profesional pentru elevi, părinţi si alţi factori implicaţi în procesul educativ, prin elaborarea unei strategii eficiente de promovare şi orientare a elevilor în carieră, astfel încât să se participe la schimbarea mentalităţii privind învăţământul profesional şi a oportunităţilor create elevilor. De asemenea, proiectul are şi o componentă de voluntariat prin care se doreşte creşterea numărului de voluntari cu abilităţi practice mai dezvoltate şi mai responsabili civic. Printre parteneri, se numără Colegiul Tehnic Nr.2 Târgu Jiu, Liceul cu Program Sportiv Tg. Jiu, şi Liceul Tehnologic C-tin Sandru Bâlta, perioada de derulare fiind de 5 luni începând cu 1 iunie 2018 şi finalizându-se pe data de 31 octombrie 2018“, a subliniat Monica Melniciuc, manager de proiect.

Proiectul va urmări atingerea următoarelor rezultate: 300 de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a din şase unităţi şcolare mai informaţi şi conştientizaţi privind învăţământul profesional şi tehnic; o reţea de parteneriate stabilă cu instituţii de învăţământ preuniversitar, instituţii cu atribuţii pe piaţa muncii, şi diferiţi agenţi economici ce va ajuta pe viitor la continuarea activităţilor propuse în cadrul acestui proiect; cadre didactice mai pregatite în domeniul consilierii carierei prin participarea la cursuri de formare continuă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă