Studenţii de la UCB, consiliaţi pentru a-şi găsi un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu îşi va consilia studenţii pentru a se angaja mai uşor în momentul finalizării studiilor.

Universitatea din Târgu Jiu a câştigat un proiect intitulat „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”, care constă în îmbunătăţirea inserţiei pe piaţa muncii în domenii profesionale. „Proiectul a fost declarat câştigător cu 96 de puncte dintr-un maxim de 100 şi are un buget estimat de peste 20 de milioane de lei, fiind nu doar cel mai bine punctat proiect, ci şi cel mai valoros din punct de vedere financiar. Proiectul este coordonat de Universitatea de Vest, Timişoara şi va fi implementat în parteneriat cu Universitatea  „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea, Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi“, a spus Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al UCB.

750 de studenţi vor participa la proiectul de conslieri

Este estimat ca la proiect să participe 750 de studenţi din cadrul Universităţi „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. „Ne-am propus să lucrăm în permanenţă la îmbunătăţirea gradului de integrare pe piaţa muncii a absolvenţilor Universităţii, aceasta fiind una dintre priorităţile noastre. Ne dorim ca absolvenţii noştri să-şi găsească cât mai repede un loc de muncă în domeniul în care au studiat, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu preocupându-se permanent de îmbunătăţirea gradului de integrare pe piaţa muncii a absolvenţilor”, a declarat Ştefan Ghimişi, coordonatorul proiectului din partea Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Principalele activităţi la care vor lua parte studenţii sunt cele de consiliere şi orientare în carieră.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort