Şofer cu permisul suspendat, urmărit în trafic după ce a fost prins cu o viteză de 119 km./oră. A fost reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost urmărit în trafic

Un şofer în vârstă de 32 de ani, din Târgu Jiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost prins la volan în timp ce circula cu o viteză de 119 km/h, cu toate că avea permisul de conducere suspendat. În plus, acesta mirosea puternic a alcool, dar a refuzat să fie testat.

Acesta a fost depistat de poliţişti pe Drumul Naţional 67, pe raza localităţii Câlnic. 

„Iniţial, acesta nu a oprit la semnalul efectuat de poliţişti, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului, acesta fiind blocat şi oprit în trafic.

Întrucât bărbatul prezenta halena alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării în vederea stabilirii alcoolemiei, însa acesta a refuzat categoric, atât testarea cu aparatul etilotest cât şi prelevarea de probe biologice.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit că permisul bărbatului fusese reţinut de către poliţişti, la data de 5 aprilie a.c., ca urmare a săvârşirii infracţiunii refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge şi nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de refuzul sau sustragerea conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care se află în perioada de suspendare a acestui drept, conducătorul auto fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj“, a transmis Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj..

Mai multe pentru tine:
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie