Slujbă de pomenire a ortacilor decedaţi la Mina Dragoteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O slujbă religioasă a avut loc astăzi, de Sfânta Varvara,  ocrotitoarea ortacilor, la Exploatarea Minieră de Subteran Dragoteşti.

A fost o slujbă de pomenire a minerilor care au decedat în accidentele de muncă, la manifestarea religioasă fiind prezenţi rudelor  celor care nu mai sunt în viaţă, dar şi autorităţile judeţene. „42 de persoane au decedat din anul 1974 şi până acum în minele din zona minieră Jilţ. Minerii din subteran din toată lumea sărbătoresc această zi“, a spus senatorul Ion Ruşeţ, vicepreşedinte al sindicatelor miniere. Ortacii şi invitaţii au avut apoi parte de o masă vestivă cu mâncăruri de post.  În zona minieră Jilţ au existat la început cinci mine de subteran, iar acum a rămas una singură: Mina Dragoteşti.