Sindicatele şi administraţia CEO au încheiat negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ruşeţ, vicepreşedintele FNME

Negocierile durează de aproximativ patru luni şi, la un moment dat, sindicatele au ameninţat cu declanşarea conflictului de muncă.

Procesul verbal de încheiere a negocierile privind încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost semnat în urmă cu puţin timp. „La 16,30, s-a semnat procesul verbal de încheiere a negocirilor. Contractul va fi semnat în cursul zilei de mâine paginăp cu poagină de cei care sunt mandataţi şi va fi depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Toate aspectele vor fi reglementate“, a spus Ion Ruşeţ, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Fonduri tăiate pentru sindicatele

Prin semnarea noului contract, sindicatele pierd cei 6,4 la mie din fondurile de salarii, bani care îi încasau până acum şi care se ridicau la câteva milioane de euro. Nici activitatea sportivă nu se mai bucură de sume foarte bani, fondurile alocate fiind reduse cu 50%.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG