Show în sala de judecată cu soţii Mutu. Constanţa: „A intrat singur în cuţit“. Adişor: „Era foarte violentă. Am schimbat de cinci-şase ori geamurile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa Mutu se află în arest preventiv de luni bune

Soţii Mutu din comuna Godineşti au oferit, ieri, un adevărat show în sala de judecată. Constanţa se află în boxa acuzaţiilor pentru că a încercat să-şi omoare soţul, pe Adişor, care este parte vătămată. Constanţa adeclarat că a fost în legitimă apărare, pentru că soţul vroia s-o omoare în bătaie şi acesta a intrat singur în cuţit, dar soţul ei a spus că femeia a vrut să-l omoare şi l-a lovit intenţionat.

Evenimentul care a dus-o pe Constanţa în arest preventiv şi pe soţul ei la spital a avut loc la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut. Femeia este judecată acum pentru tentativă de omor împotriva soţului ei, Adişor. Constanţa a pledat ca nevinovată şi susţine că a fost în legitimă apărare, pentru că soţul ei a bătut-o cu bestialitate. Constanţa Mutu a declarat în faţa instanţei că Adişor a intrat singur în cuţitul pe care îl luase de pe sobă ca să se apere: „Eu am venit de la muncă şi m-am pus puţin în pat. Am grijă de o bătrână din localitate. Nu am apucat să mă odihnesc că a venit peste mine şi a început să mă bată. Era în stare de ebrietate. M-a omorât cu bătaia şi m-a făcut în toate felurile. A rupt şi o coadă de mătură pe mine. Am sunat la 112, dar el mi-a smuls telefonul din mână. Operatoarea a răspuns, dar eu nu am mai putut să-i spun ce se întâmplă. A venit spre mine ca să mă ia de păr şi atunci am luat un cuţit de pe sobă. A venit către mine şi a nimerit în cuţit. Am fugit, dar m-a urmărit până la un podeţ, unde m-a prins şi m-a omorât cu bătaia. Mi-a spus aşa: «Indiferent ce ai făcut, tot te iert». Mi-a umplut capul cu pumni.  Am scăpat din mâinile lui şi am fugit. Am dormit sub un pod şi pe urmă m-am dus la postul de poliţie“

Constanţa a mai spus că soţul ei era foarte violent şi o bătea mereu: „Am auzit salvarea că vine, dar mi-a fost frică să văd ce s-a întâmplat. Tremuram şi eram şocată. Nu ştiam ce să mai fac. Eu stau la răcoare şi el stă bine merci, după ce am muncit 14 ani pentru el şi am fost plecată şi în străinătate. Profită de faptul că nu am pe nimeni“. 

„Am schimbat de cinci sau şase ori geamurile“

Adişor Mutu a recunoscut că şi-a bătut nevasta şi că a lovit-o cu coada de mătură înainte de a fi înjunghiat de aceasta. 

Bărbatul a spus că nevasta lângă care a trăit de 14 ani l-a lovit în mod intenţionat cu cuţitul şi că l-a ameniţat în mai multe rânduri că-l taie: „Mi-a dat direct cu cuţitul în spate cum am intrat în cameră. M-a aşteptat pregătită cu cuţitul. Îi cer suma de 50 de milioane de lei şi să-mi plătească spitalizarea, pentru care am plătit 3,5 milioane de lei. Mi s-a scos splina şi nu pot să mai muncesc. Eu trăiam din car şi din cai, dar acum nu mai pot să muncesc. Am bătut-o înainte de a mă tăia cu cuţitul. Ea s-a dus să aibă grijă de femeia aia, dar nu făcea faţă şi mă duceam eu să fac focul şi să mă ocup de ea. Soţia pleca prin sat că avea prietene şi venea seara la bătrână. Ea nu sporta să-i spun ceva sau să o deranjez. Arunca după mine cu farfurii sau cu căni şi era normal că trebuia să dau în ea. Am schimbat de cinci sau şase ori geamurile, după ce le-a spart. Atunci s-a trântit pe spate, că asta era mişcarea ei ca să mă lovească apoi cu picioarele, şi am luat o coadă de mătură şi i-am dat peste picioare. A luat toate actele şi le-a rupt. S-a ridicat din pat şi mi-a spus că pleacă. I-am spus să plece, dar dar m-a lovit pe la spate cu cuţitul, m-a împins şi a fugit. Apoi, am urmărit-o, am alergat după ea şi am prins-o într-un şanţ, unde am lovit-o. Nu a fost prima dată când m-a ameninţat cu cuţitul. Şi atunci când s-a întâmplat, m-a ameninţat că mă taie şi se duce iar la puşcărie, că ea a mai fost închisă în anul 2000. Nu eram băut că nu puteam să alerg după ea. M-am întors acasă, am pus nişte ţuică la rană, că m-am gândit că se nu e aşa de adâncă şi a băgat toată lama. Am pus o cuvertură de pe pat ca să opresc sângerarea, dar am simţit că îmi pierd cunoştinţa şi atunci m-am dus la vecini şi ei au anunţat ambulanţa“.

Adişor Mutu povesteşte că soţia lui era violentă şi era nevoit, astfel, să-i mai aplice câte o corecţie: „Nu puteam să ridic vocea la ea, că se enerva şi arunca în mine cu tot ce-i pica în mână. Mi-a spus că a rămas cu nişte probleme de când a fost în arest, dar nu s-a dus la un medic să se controleze  şi nici nu a luat vreun tratament. Am stat atâţia ani cu ea pentru că am crezut că se maturizează“.  

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!