Sentinţă în dosarul «Mafiei Permiselor». Cadrele medicale Eugenia Adam şi Vioreanu Carmen au primit pedepse de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de acte medicale au fost anulate

Două dintre cele nouă cadre medicale trimise în judecată în dosarul «Mafia Permiselor» au fost condamnate, ieri, de Tribunalul Gorj, după ce au cerut judecarea conform procedurii simplificate pentru a beneficia de o reducere a pedepsei.

Eugenia Adam şi Vioreanu Carmen au fost condamnate la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, dare şi luare de mită, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu, dar şi la o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de doi ani. 

Mii de acte medicale, anulate

De asemenea, instanţa a dispus şi anularea a mii deacte medicale. „Dispune anularea a 2622 de menţiuni necorespunzătoare adevărului din registrele de consultaţii aparţinând SC. Multimed SRL Tg-Jiu având ca asociaţi şi administratori pe Giubelan Marioara şi inculpata Vodislav Dana-Maria, constând în consemnarea în aceste registre a faptului că persoanele solicitante au fost consultate de toţi medicii“, se arată în sentinţa judecătorească. Eugenia Adam a scăpat de controlul judiciar. „În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata Adam Eugenia“, se menţionează în hotărâre.  

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră