Şcoala Populară de Artă se va muta în „Casa Tineretului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Tineretului va fi sediul Şcolii Populare de Artă

„Casa Tineretului“ din Târgu Jiu va fi preluată de către Consiliul Judeţean Gorj, aici urmând să se mute sediul Şcolii Populare de Artă.

Clădirea de peste 900 metri pătraţi şi cu terenul aferent a intrat în domeniul public al Consiliului Judeţean, în urma unei hotărâri a Consiliului Judeţean Gorj. În cel mult o lună, imobilul va fi preluat prin protocol de la lichidatorul judiciar Consulting Company, după care va urma o acţiune de igienizare a spaţiului. În cadrul Casei Tineretului se află şi o sală de spectacole, unde a funcţionat chiar din perioada comunistă o discotecă. Tot aici se află şi un hotel. 

Şcoala Populară de Artă funcţionează într-un spaţiu insuficient de la Teatrul de Vară, care este deţinut de Primăria Târgu Jiu şi pentru care Consiliul Judeţean plăteşte chirie. 

Cum a ajuns în posesia statului

Casa Tineretului a revenit statului ca urmare a unei sentinţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. „Asupra situaţiei juridice actuale a imobilului sunt relevante considerentele cu caracter decizoriu din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti, inclusiv instanţa supremă – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au reţinut cu efect de putere de lucru judecat că entităţile înfiinţate şi reorganizate la nivelul judeţului Gorj în temeiul Decretului–lege nr. 150/1990 şi Legii nr. 146/2002, respectiv Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Gorj şi Fundaţia „Casa Tineretului” Târgu-Jiu, nu avut calitatea de titulare ale dreptului de proprietate asupra imobilului, exercitând doar dreptul de administrare asupra acestuia. Prin aceleaşi considerente s-a reţinut tot cu putere de lucru judecat existenţa regimului juridic domenial public al judeţului Gorj asupra bunului în cauză, în strânsă corelare cu dispoziţiile art. 33, alin. 1 şi art. 581 din Legea nr. 146/2002, în condiţiile neîndeplinirii de către cele două fundaţii a procedurii de reorganizare prevăzute de acest act normativ“, se arată în expunerea de motive de la hotărârea care a fost aprobată de Consiliul Judeţean Gorj.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare