Sârb amendat pentru şedere ilegală în Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 36 de ani de ani a primit o amendă de 400 de lei şi este obligat să plece din România în maxim 15 zile.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări Gorj au organizat pe parcursul acestei săptămâni mai multe acţiuni pentru depistarea străinilor care stau ilegal în judeţul Gorj.

„Cu această ocazie, poliţiştii au depistat un cetăţean din Serbia, J.S., în vârstă de 36 de ani, aflat în situaţie de şedere ilegală. Cetăţeanul sârb a intrat în România fără viză, fiind posesor de paşaport biometric şi nu a părăsit ţara la expirarea celor 90 de zile cât avea drept de şedere, în decurs de şase luni începând cu data primei intrări în România. Ca urmare a celor constatate, împotriva celui în cauză s-a emis decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, acesta a primit o amendă în cuantum de 400 de lei", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

 Acţiunile vor continua şi pe parcursul săptămânii viitoare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"