Salarii majorate din nou pentru „armata“ de funcţionari din Primăria Târgu Jiu. Ultima creştere salarială a avut loc anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii pentru investiţii în Târgu Jiu ar putea să fie mult mai puţini faţă de anul trecut, pentru că aleşii locali care fac parte din alianţa majoritară (PSD-ALDE-PSRO) vor să majoreze salariile funcţionarilor din cadrul Primăriei cu 10%.

Salariile funcţionarilor din Primăria Târgu Jiu ar putea să crească în acest cu 10%, cu toate că o majorare substanţială a avut loc şi anul trecut. 

Angajaţii Primăriei municipiului Târgu Jiu ar putea să ajungă la o salarizare asemănătoare cu cea din ţările occidentale. Aleşii locali din Consiliul Local Târgu Jiu care fac parte din alianţa majoritară (PSD-ALDE-PSRO) vor să majoreze salariile funcţionarilor din cadrul Primăriei cu 10%. Aceştia invocă o prevedere legală, conform căreia salariile în sistemul bugetar trebuie majorate până în anul 2022 cu 25%. 

„Domnul primar s-a obişnuit ca tot ce înseamnă proiect de hotărâre venit de la alte persoane decât domnia sa să le clasifice ca nefiind corecte şi nesustenabile. Proiectele noastre de hotărâre trebuie să treacă prin tot felul de legi ale transparenţei, dar nu la fel ca alte proiecte. Proiectele iniţiate de noi, de ceilalţi, rămân blocate prin sertarele dintr-o anumită zonă a primăriei. (...) Cum să deranjeze pe cineva o creştere salarială a unor oameni, care oricum trebuie să primească aceşti bani. Creşterea aceea de 25% până în 2022 trebuie să se realizeze. Vrea cineva ca această creştere să fie bruscă? Una este să fie crescut gradual şi alta este să-l creşti brusc, obligat de lege, cu procentul pe care l-am amintit. Este Legea 153 care prevede că salariile pot fi discutate, pot veni propuneri din partea Consiliului Local. Nu este nimic în afara legii“, a precizat viceprimarul Aurel Popescu (PSD). 

Cheltuielile salariale ar putea să depăşească peste 4 milioane de lei lunar

Aproape toţi angajaţii Primăriei primesc şi spor de 15% pentru condiţii vătămătoare. Acestor bani li se adaugă indemnizaţia de hrană şi voucher-ul de vacanţă. În aceste condiţii, un salariu brut al unui consilier debutant din cadrul Primăriei Târgu Jiu, fără indemnizaţia de hrană în sumă de 200 de lei lunar, este de aproximativ 3.000 de lei, iar un şef de serviciu ajunge chiar şi la 10.000 de lei. 

Primăria plăteşte lunar o sumă de 3,5 milioane de lei pentru plata salariilor, iar, în cazul în care lefurile se majorează, cheltuielile salariale vor creşte cu 600.000 de lei, în condiiţiile în care bugetul total al Primăriei este de 180 de milioane de lei pe acest an. În cadrul instituţiei îşi desfăşoară activitatea 550 de salariaţi.

Primarul Marcel Romanescu, de la PNL, nu este de acord cu creşterea salarială, pentru că bugetul pentru investiţii s-ar reduce semnificativ.

„În condiţiile în care aş mări salariile funcţionarilor din Primăria Târgu Jiu, va trebui să diminuez partea de investiţii pentru că n-ai cum să le cuprinzi la aceeaşi valoare pe amândouă“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete