S-a semnat contractul de finanţare pentru modernizarea Drumului Judeţean 672

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partea carosabilă va fi mărită cu o jumătate de metru

Proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 672 a fost semnat, ieri, chiar de vicepremierul Liviu Dragnea. Drumul are o lungime de peste 43 de kilometri şi străbate localităţile Ciuperceni, Godineşti, Tismana, Peştişani, Brădiceni, Buduhala.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 88 milioane de lei, din care autoritatea locală va suporta peste 540.000 de lei. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare. Partea carosabilă va fi mărită cu o jumătate de metru. De asemenea vor fi modernizate 61 de podeţe şi 13 poduri. 

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spune că finanţarea pentru acest proiect a fost obţinută pe ultima sută de metri: „Ne cam luaserăm oarecum adio de la obţinerea finanţării realizării acestui drum, dar acum ne bucurăm că putem demara aceste lucrări. Modernizarea acestuia era printre proiectele depuse şi care aşteptau analiza spre finanţare. A apărut blocajul financiar, apoi Guvernul Ponta a găsit soluţia şi uite că am primit finanţare. Acest drum trece prin foarte multe localităţi importante pentru noi, pentru dezvoltarea judeţului”.

Autorităţile au depus multe proiecte

viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul  Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a spus că sprijină proiectele depuse de judeţul Gorj: „Am încercat să eliminăm toate piedicile din calea accesării fondurilor. Aveţi mereu tot sprijinul nostru, al Guvernului, în realizarea proiectelor de la Gorj. Autorităţile din acest judeţ au depus foarte multe proiecte la ministerul meu şi la altele, lucru care mă bucură”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan, despre Catedrala Națională: „Nu ea e motivul pentru care nu avem spitale sau autostrăzi”
Aderarea R. Moldova la UE şi parteneriatul strategic bilateral, temele discutate de Maia Sandu și Nicuşor Dan la București
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”