Rezultatele preliminare ale necropsiei arată că băieţelul în vârstă de patru ani, de la Motru, a murit din cauza meningitei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edi împreună cu tatăl său                                                                     FOTO: Facebook

Edi, un băieţel în vârstă de doar patru anişori, din municipiul Motru, a murit ieri, în urma unui stop cardio-respirator suferit chiar în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din localitate. Medicii au avut bănuieli că acesta suferea de meningită. Astăzi, rezultatul analizelor de laborator a confirmat că băieţelul suferea de meningită.

Probele au fost trimise la Institutul Cantacuzino pentru a se stabili dacă este vorba de o formă bacteriană sau virală.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj efectuează o anchetă în comunitate.

„În urma necropsiei, făute vineri, am găsit multiple erupţii peteşiale pe tegumente, cât şi interior, la nivelul tuturor seroaselor, inclusiv pe pleura parietală, peritoneu, pe organele interne, cele mai accentuate fiind la nivelul epicardului. Coroborate şi cu datele clinice şi cu aspectul interior, pledează pentru meningita bacteriană sau virală, să vedem, şi un edem masiv cerebral. Am recoltat şi probe biologice din lichidul cefalorahidian şi din sânge, care vor fi trimise la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino şi din organe, pentru examenul microscopic. Aşa cum am văzut acum , la necropsie, acesta este diagnosticul”, 

a declarat medicul legist Florin Dijmărescu, de la SML Gorj.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au anunţat că în acest caz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă).

Alţi doi copii s-au prezentat la spital

Ieri, alţi doi copii din municipiul Motru s-au prezentat la spital. Doar unul dintre ei a fost internat. 

   „Unul dintre copii a fost internat şi i s-a pus, iniţial, diagnostic de otită contact suspect meningită. A fost transferat la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, singurul spital care are secţie de bol infecto-contagioase. Aici, copilului i s-a pus diagnostic de faringo-amigdalită. A fost tratat ca atare. Copilul este afebril, fără semne meningeale, fără erupţii pe piele, are poftă de mâncare. Urmează tratamentul pentru faringo-amigdalită şi chimioprofilaxia recomandată de medicii specialişti. Starea generală este bună. A mai fost un copil adus de părinţi, care au procedat foarte bine. A fost adus în camera de gardă a Spitalului din Motru, unde a fost consultat şi supravegheat, i s-au făcut analize, s-au prelevat probe. Copilul a plecat acasă pentru că nu prezenta probleme deosebite“, a precizat Marius Boeriu, directorul DSP Gorj. Acesta a precizat că nu a apărut un alt caz. 

Marius Boeriu a precizat că nu s-a stabilit rezultatul final: „Rezultatele nu au venit. Rămâne contact suspciune meningita meningococica. Până nu vine un rezultat de laborator, care înseamnă analiză bacterologică sau toxicologică nu se poate stabili cu exacticate. Până nu apar noi cazuri nu se poate vorbi de un focar. Probabil că medicul Dijmărescu a făcut o analiză din punct de vedere clinic, ceea ce înseamnă o concluzie prealabilă, dar raportul final se întocmeşte în baza rezultatelor de laborator“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026