Restricţii pentru Ion Călinoiu în urma sentinţei Judecătoriei Târgu Jiu. Este obligat să comunice dacă pleacă mai mult de cinci zile din localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călinoiu este obligat să respecte o serie de restricţii

Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, are o serie de restricţii impuse prin sentinţa Judecătoriei Târgu Jiu, de condamnare la patru luni de închisoare cu amânare în dosarul privind falsul în declaraţii.

Călinoiu a primit un termen de supraveghere de doi ani, timp în care trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta şi să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. De asemenea, preşedintele executiv al PSD Gorj trebuie să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea şi să comunice schimbarea locului de muncă. Călinoiu mai este obligat să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Acuzat de fals în declaraţii în formă continuată

Ion Călinoiu a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru fals în declaraţii în formă continuată. Dosarul a fost înregistrat în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate, care îl acuza pe Ion Călinoiu că nu a menţionat în declaraţiile de avere din 2013 şi 2014, veniturile obţinute de la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.  

Mai mult decât atât, Călinoiu este acuzat că a încercat să ascundă provenienţa banilor obţinuţi fără să aibă acest drept pentru a ascunde starea de incompatibilitate: „Se constatată că inculpatul Ion Călinoiu a încălcat regimul juridic al incompatbilităţilor, întrucât a exercitat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj concomitent cu funcţia de expert pe termen scurt (…) în perioada 01.09.2012 – 15.12-2012 (…) şi funcţia de expert pe termen scurt în perioada 1.06.2013-31.07.2013. Conştientizând acest fapt, inculpatul, pentru a ascunde starea de incompatibilitate şi aflându-se în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, nu a declarat veniturile realizate în anul 2012 (…) în cuantum de 687 lei în declaraţia de avere completată la data de 11.06.2013 (…) venitul realizat în anul 2013 (…) în cuantum de 876 lei în dclaraţia de avere completată la data de 12.06.2014. Declararea necorespunzătoare a adevărului într-un mod ritmic, repetat, în anii 2013-2014, conturează intenţia directă cu care a acţionat inculpatul Călinoiu Ion, calificată prin scopul urmărit, acela de a ascunde starea de incompatibilitate în care s-a aflat în perioada 2012-2013“, se arată în rechizitoriu.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG