Recursul lui Dian Popescu, amânat pentru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dian Popescu și fratele său

Completul de judecată al Curții de Apel Craiova a amânat, astăzi, pronunțarea în cazul recursului formulat de procurori împotriva sentinței Tribunalului Gorj de respingere a propunerii de arestare preventivă a președintelui PNL Gorj și copreședintele USL, Dian Popescu, și a fratelui acestuia, Titus.

Pronunțarea sentinței a fost amânată pentru ziua de luni, 16 iulie. Mihaela Greblă, avocata lui Dian Popescu, a precizat că amânarea a fost solicitată chiar de către procurorul de ședință, în urma depunerii unor documente: „Am depus la dosar un set de înscrisuri prin care încercăm să demonstrăm că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea faptelor și, astfel, nu se impune luarea vreunei măsuri“.

Mai multe pentru tine: