Protestul unui tânăr nemulţumit de starea deplorabilă a unui drum judeţean: pescuieşte în fiecare groapă din asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din comuna gorjeană Stăneşti s-a gândit să îşi arate nemulţumirea faţă de starea deplorabilă a drumului pe care merge zilnic la serviciu. Acesta pescuieşte în fiecare groapă de pe traseul de 4-5 kilometri pe care-l parcurge zilnic.

Constantin Sichitiu (29 de ani) spune că a „prins“ doar roata maşinii sale într-o groapă de pe Drumul Judeţean 664A, care face legătura între comuna Stăneşti şi municipiul Târgu Jiu. „Cauciul a făcut explozie după ce am intrat într-o groapă. A ploua şi acum nu se mai vede cât de mare este groapa. A venit şi o maşină din faţă şi nu puteam să ocolesc groapa. Acum două zile s-a întâmplat, iar ieri am vrut să-mi exprim dezamăgirea faţă de aleşii noştri într-un fel mai amuzant, conform tradiţiei româneşti «A face haz de necaz»“. 

Circulă cu viteză redusă

Constantin spune că este nevoit să meargă cu viteză redusă pentru a nu-şi distruge maşina:

„Este un dezastru pe acel drum. Trebuie să mergi cu viteza a II-a sau a III-a ca să nu îţi avariezi maşina. După ce că din salariile noastre cu foarte mare greutate îţi poţi cumpăra o maşină, să mai bagi bani în ea pentru reparaţii din cauza drumului, atunci nu îţi mai vine să o scoţi din curte. Merg zilnic pe acest drum“.

Acesta parcurge distanţa de 4-5 km în 15-20 de minute, pe când în mod normal nu ar dura mai mult de cinci minute. 

„Nici nu ştii pe care s-o ocoleşti. Este ca la loto“

Tânărul ne spune că gropile s-au înmulţit şi s-au mărit în ultima perioadă din cauza ploilor şi a perioadelor de îngheţ - dezgheţ: „Gropile se măresc şi apar ca ciupercile după ploaie. Anul trecut, în toamnă, s-au mai făcut lucrări de «plombare», dar nu rezistă cu ploile şi perioadele de îngheţ şi dezgheţ. (...) Gropile ajung la un diametru de 70 de centimetri şi chiar la 20 de centimetriu adâncime. Reprezintă un pericol pentru toate autoturisme. Nici nu ştii pe care s-o ocoleşti. Este ca la loto. Nu ştiu de ce mai plătim taxe şi accize peste tot“.

Acesta a povestit că un coleg de serviciu chiar a ajuns cu maşina în şanţ din cauza unei gropi: „A vrut să ocolească o groapă şi a ajuns cu maşina în şanţ. A fost nevoie să-l scoatem din şanţ“.

Prietenii lui Constantin au fost încântaţi de ideea acestuia: „Prietenii au fost foarte încântanţi. Unii chiar i-au trimis mesaje că mă susţin să candidez la primărie“.

S-au aprobat fondurile pentru reabilitarea drumului

Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, a spus că drumul va fi modernizat în acest an: „Fondurile necesare estimate la suma de 2.589.524 lei fără TVA pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a DJ 664A, KM 16+020-KM 18+920, de pe raza comunei Stăneşti, au fost aprobate prin bugetul propriu al Judeţului Gorj, în data de 16.02.2018. În momentul de faţă se definitivează documentaţia tehnico-economică în vederea publicării în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), până la data de 1.03.2018. După parcurgerea procedurilor de achiziţie publică, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul de investiţie ,,REABILITARE  DRUM JUDEŢEAN 664A, KM 16+020-KM 18+920, COMUNA  STĂNEŞTI, JUDEŢUL  GORJ”, fiind estimată o perioadă de 6 luni pentru finalizarea acestora“.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată