„Proba de pământ“, metoda prin care ţăranii din Gorj au reuşit să-i păcălească pe comunişti şi să scape de colectivizare
0Colectivizarea satelor din judeţul Gorj s-a făcut fără discernământ, mai mult ca o răzbunare asupra localnicilor care s-au opus la colectivizare. Mai mult, unii săteni au fost învăţaţi cum să-i păcălească pe comunişi prin „proba de pământ“.
Pentru colectivizarea judeţului Gorj, puterea comunistă a recrutat susţinători din comune pentru a face parte din instituţiile represive de Securitate şi Miliţie, dar şi în activul înalt de partid. Istoricul gorjean Gheorghe Gorun susţine că aceştia şi-au protejat propriile localităţi, dar, în schimb, au introdus colectivizarea în zone slab productive: „Au insistat să-i colectivizeze pe cei din satele vecine, dar le-au cruţat pe cele din care plecaseră. Aşa se explică faptul că localităţi apropiate, cu aceleaşi condiţii de relief şi sol, au o soartă diferită. Unele sunt colectivizate, iar altele rămân cu gospodării individuale“.
„Proba de pământ“, scăparea de colectivizare
Localnicii din satele care aveau relaţii „sus-puse“ au fost învăţaţi cum să scape de colectivizare.
„În multe sate s-a înmagazinat în mentalul colectiv legenda «probei de pământ». Ţăranii sunsţin că, sfătuiţi de consătenii cu munci de răspundere, au dus la «analiză pământul cel mai prost» şi aşa au scăpat de colectivizare. În satele care au opus rezistenţă puternică la politica agrară a Partidului Comunist, colectivizarea a fost impusă ca o pedeapsă“, arată istoricul Gheorghe Gorun.
Colectivizare pe pile
În judeţul Gorj, colectivizarea s-a încheiat în anul 1962, dar s-a făcut în funcţie de interese, nu de performanţele agricole, aşa cum se dorea. „Comuniştii au înfiinţat gospodării agricole colective acolo unde au dorit. N-au contat condiţiile improprii pentru practicarea unei agriculturi mecanizate şi nici rezistenţa ţăranilor. N-au scăpat de colectivizare decât acele sate care s-au bucurat de o anumită protecţie în aparatul înalt de partid“, mai notează Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv“.
Comunele colectivizate au decăzut
Comunele colectivizate au cunoscut un regres, efectele colectivizării fiind dramatice, pentru că cei mai muli ţărani îşi asigurau subzistenţa de pe urma terenului pe care îl munceau. Încet, încet, ţăranii au renunţat la ocupaţia lor seculară şi s-au angajat în unităţile industriale.
„Forţa de muncă de la sate a fost absorbită de întreprinderile miniere care s-au deschis în judeţ. Sute de sate au rămas fără cele mai elementare condiţii pentru practicarea agriculturii. Populaţia se proletarizeză sau se pauperizează . Pământul nimănui se înţeleneşte sau se acoperă cu mărăcini. Producţiile de cereale la hectar sunt infime. (...) Loturile rămase în folosinţa ţăranilor se reduc la 30-40 de ari, la «curtea casei». Pentru menţinerea lotului în folosinţă se introduce obligativitatea unui anumit număr de zile de muncă. Decăderea satelor colectivizate cunosc o relativă prosperitate“, mai arată Gheorghe Gorun.