Prime acordate ilegale salariaţilor Complexului Energetic Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEO va contesta în instanţă raportul Curţii de Conturi

Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au încasat ilegal, în anul 2014, primele de sfârşit de an. Asta a stabilit Curtea de Conturi a României a stabilit în urma unui control.

Conform raportului întocmit de Curtea de Conturi, sumele trebuie recuperate de la cei peste 18.500 de angajaţi ai companiei care au beneficiat de prime. Specialiştii Curţii de Conturi arată că administraţia nu ar fi avut dreptul să acorde primele de sfârşit de an, pentru că nu au fost îndeplinite pachetele de performanţă, aşa cum au fost stabilite în Contractul Colect de Muncă. 

Raportul va fi contestat

Fiecare salariat din cadrul CEO a primit în 2014 o primă totală de 950 de lei. Acum, conducerea Complexului trebuie să facă demersuri pentru a recupera banii. Banii ar trebui reţinuţi din salarii, dar Laurenţiu Ciurel spune că administraţia avea dreptul să acorde primele şi că va contesta rapportul Curţii de Conturi: „Mă pune Curtea de Conturi să recuperez primele pe care le-am dat anul trecut. Ar fi fost acordate ilegal, pentru că nu s-ar fi realizat pachetele de performanţă. Eu acum trebuie să iau înapoi primele pe care le-am acordat la sfârşitul anului. Ne judecăm cu ei. Am câştigat toate procesele, o să îl câştigăm şi pe acesta. Trebuia să facem mai întâi pachetul de performanţă şi apoi să dau primele. Dar mai este o clauză în contract, care spune că tot ce rămâne necheltuit din salarii se poate redistribui la oameni. A fost o sumă mare pe care am acordat-o. A fost prima dată 700 de lei, apoi 250 şi un total de 950 de lei de fiecare salariat“.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete