Primarul comunei Lelești cere să fie dat afară din PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Rotaru, primarul comunei Lelești

Marian Rotaru, primarul comunei Lelești, așteaptă să fie dat afară din PSD, după ce a depus o cerere prin care solicită să fie exclus din partid.

Acesta nu poate să demisioneze, pentru că, potrivit legii, și-ar pierde și funcșia de primar. Cererea acestuia va fi analizată în Biroul Permanent Județean al PSD. Marian Rotaru spune că vrea să redevină independent: „Am depus un document și aștept să mi se spună ce hotărâre va fi luată. Domnul Călinoiu mi-a spus că nu este de acord. Muncești ca prostu’ 12 ani și nici măcar nu poți cel puțin nici fie exlus, dar să te ajute cu ceva. E exact ca la fotbal. Ești un jucător bun, care te antrenezi bine, dar antrenorul bagă pe altcineva. Vreau să fiu exclus și să rămân independent, așa cum m-au găsit. Nu m-au făcut ei primar și nu vreau să fiu la mâna lor. Sunt mulți care nu se regăsesc în partid, dar stau și asistă la tot ce se întâmplă”.
 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani