Primăriile Urdari şi Ţicleni, acţionate în judecată de Prefectura Gorj pentru sporurile acordate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Ţicleni a fost acţionată în judecată de Prefectura Gorj

Două primării din judeţul Gorj au fost acţionate în judecată de către Prefectura Gorj pentru că au acordat în mod ilegal sporuri salariale.

Primăriile localităţilor Urdari şi Ţicleni au fost acţionate în judecată de Prefectura Gorj pentru acordarea unui spor de dificultate de 50% din salariul de încadrare pentru activitatea de membru în comisia locală de fond funciar.

„Anul acesta am intentat acţiune în instanţa de judecată pentru Primăria Urdari şi cea de la Ţicleni. Instituţia noastră consideră că acest spor nu mai poate fi acordat legal în prezent, astfel că ori de câte ori am fost sesizaţi sau am constatat că s-au acordat aceste sporuri am acţionat în instanţă pentru anularea actelor administrative prin care s-au dispus acordarea sporurilor,

a spus Liviu Diaconescu, şeful Departamentului Juridic din cadrul Prefecturii Gorj.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat