Premierul Ponta a participat la deschiderea anului școlar la Colegiul Național «Spiru Haret» din Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta a venit să deschidă anul școlar de la Târgu Jiu

Primul ministru a fost întâmpinat de o elevă îmbrăcată în costum popular, care i-a oferit premierului pâine cu sare, în semn de bun venit. Roxana Croitoru este elevă în clasa a VI-a și a câștigat numeroase festivaluri de folclor, fiind considerată o mare speranță a muzicii populare.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2012-2013 s-a desfășurat  în fața a câtorva sute de elevi și părinți. Victor Ponta a ajuns cu o întârziere de zece minute față de ora stabilită în programul vizitei. Victor Ponta a declarat că, începând din acest an școlar, fiecare școală se va afla în responsabilitatea câte unui polițist: „Ceea ce eu am considerat prioritatea numărul unu este siguranța în școli. Sunt părinte, ca și cei care sunteți prezenți aici, și mă gândesc în fiecare dimineață, pe lângă faptul că vreau să obțină note bune, să fie în siguranță, să nu stau cu frică să nu vină cineva din exteriorul sau interiorul școlii care aduce ceea ce cred că este flagelul cel mai grav din școlile din toată lumea, și anume violența în școli. Anul acesta, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor, fiecare dintre cele 15.000 unități școlare din România este în grija unui polițist specializat care va răspunde de siguranța și protecția copiilor noștri. Programul de monitorizare video va fi continuat. Cel mai important lucru este siguranța elevilor și liniștea părinților că atunci când își aduc copilul la școală, îl aduc într-un loc sigur și protejat“.

Gheorghe Gorun, directorul Colegiului Național «Spiru Haret», a spus toți absolvenții școlii au promovat bacalaureatul: „Este cea mai veche instituție de învățământ public din județul Gorj Începuturile noastre sunt la 1832, atunci când în toate reședințele de județ s-au înființat școli publice, care aveau și menirea să pregătească învățători pentru lumea rurală. De atunci și până acum, Colegiul Național Spiru Haret a format multe generații, unele dintre ele generații de elită. Colegiul Național «Spiru Haret», a avut în acest an, ca și în anii trecuți, promovabilitate de sută la sută, care este ilustrată de procentul de 81% de absolvenți ai clasei a XII-a care au obținut medii de peste 8,50 la examenul de bacalaureat“.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”