Planurile lui Edi Iordănescu la debutul la Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Edi Iordănescu vrea ca Pandurii să aibă propria filosofie de joc şi să acumuleze puncte în fiecare meci.

Edi Iordănescu, antrenorul echipei Pandurii, s-a întâlnit astăzi cu jucătorii pe care-i va avea sub comanda sa în perioada următoare. Tehnicianul a declarat că fiecare punct va conta în retur şi nu mai sunt permişi paşi greşiţi: „Aştept cu nerăbdare acest moment de reunire a lotul, a echipei, să ne apucăm de treabă. E o perioadă grea, sunt toţi conştienţi de asta. Băieţii sunt nerăbdători să se pregătească pentru a face o figură frumoasă în retur, să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor pe care suporterii le au şi să reparăm şi ce n-a fost atât de bun în tur. Va fi un retur de foc, fiecare punct sunt sigur că se va câştiga greu. Nu va fi uşor. Ştiţi sistemul competiţional ce presupune pentru sezonul următor. Retrogradează şase echipe, nu mai e timp de paşi greşiţi. Dacă în tur făceai un pas greşit erai conştient că ai timpul necesar să mai îndrepţi, să mai recuperezi. Acum fiecare punct va conta. Pun mult preţ în primul rând pe eficienţă. Trebuie să fim pragmatici, trebuie să scoatem punct sau puncte de la fiecare joc. Nu ne permitem paşi greşiţi. Îmi doresc să impunem o filosofie clară de joc, băieţii să o înţeleagă, să o lucrăm, să o pregătim, totul să se facă cu cap. Îmi doresc o echipă cu jucători care să nu aibă evoluţii bazate pe instinct. La baza jocului vor fi nişte principii clare de joc şi tot ce facem să facem cu o gândire unitară. Vreau să încercăm să fim eficienţi şi, sigur, în condiţiile în care reuşim să ieşim din această zonă şi eu îmi doresc să se întâmple cat mai rapid, după aceea ne vom gândi mai mult la partea estetică şi să facem şi un joc spectaculos, însă în momentul de faţă, acesta este doar un lux pentru noi“.

Vor mai veni cel mult trei jucători

Fiul selecţionerului echipei naţionale spune că până la reluarea campionatului vor mai veni cel mult trei jucători: „Deocamdată nu sunt mutări importante la nivelul lotului. O să regăsiţi acelaşi nucleu de jucători. Vor mai fi discuţii zilele următoare şi vom clarifica şi situaţia jucătorilor care sunt pe final de contract, mă refer la cei care sunt în ultimele şase luni. Sunt ceva discuţii pentru a completa jocului cu unu-doi, maxim trei jucători. Eu am încredere deosebită în acest nucleu de jucători. Tot ce îmi doresc este ca şi ei să conştientizeze interesul lor, nu numai de moment, pentru că trebuie să ieşim din această zonă, dar şi pentru perspectivele din viitor. Ca să pleci la mai bine, trebuie să performezi şi să ai rezultate, doar aşa poţi să intri în atenţia unor cluburi mai mari, mai importante“.

Cupa Ligii este un obiectiv

Pandurii este calificată şi semifinalele Cupei Ligii, iar calificarea în finală este obiectiv pentru tânărul antrenor: „Sigur că este un obiectiv şi Cupa Ligii, ar fi păcat, că s-a ajuns până în semifinale să nu îi dăm atenţie. Există la mijloc şi o sumă importantă de bani, care contează. Vedeţi ce se întâmplă în fotbalul românesc şi ce probleme sunt. Sigur că vom da atenţie şi acestui obiectiv. Nu îmi este impus personal, însă eu îl tratez cu multă seriozitate şi asta va face şi echipa. Eu mă voi asigura de lucrul acesta. Este clar că cel mai important şi delicat lucru este momentul în care se află echipa în clasament şi asta ne dă bătăi de cap şi trebuie să rezolvăm cât mai rapid. E şi un debut destul de dificil de retur şi trebuie să pornim bine, ca să căpătăm şi încredere“

Gugu rămâne în staff-ul tehnic al echipei gorjene 

Dorian Gugu va rămâne în staff-ul tehnic al echipei Pandurii.  „Va avea alte sarcini, nu îl veţi mai vedea zi de zi pe teren, însă va fi în directă colaborare cu mine şi cu restul staff-ului. Va avea alte sarcini, dar tot tehnice. În următoarea perioadă veţi afla şi poziţia oficială  a clubului. Nu vreau eu să fac aprecieri şi să anunţ lucruri înaintea clubului. Eu şi azi de dimineaţă am stat de vorbă cu Dorian şi am discutat. Am clarificat lucrurile, am stat şi cu Dorian şi cu conducerea, după care am clarificat lucrurile. E un om de valoare, e un om care reprezintă mult pentru fotbalul gorjean, un om care are calitatea necesară să ne ajute şi eu vreau să fie aproape de echipă, în staff-ul tehnic“, a spus Edi Iordănescu. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile