Plantele cu puteri supranaturale, după capul românilor. Cum funcţiona „iarba fiarelor“, buruiana cu care hoţii ar fi deschis orice lacăt sau încuietoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care au trăit în secolele trecute obişnuiau să confere puteri supranaturale mai multor plante răspândite pe teritoriul ţării noastre.

Conform superstiţiilor şi legendelor româneşti, pelinul face parte din aceeaşi categorie cu usturoiul în privinţa alungării spiritelor rele. Era folosit în moduri diferite, în funcţie de regiune.

„Pelinul se întrebuinţează la Rusalii, ca talisman împotriva duhurilor şi a feluritelor farmece rele. În Vâlce, se freacă cu el blănile patului pe care se pun gândacii, pentru a-i feri de diferite boli. Pelinul avea puteri miraculoase după credinţa celor vechi. (...) Dacă îl pui sub capul unui bolnav - fără ca el să ştie, - pelinul îl face să se liniştească şi să adoarmă“, arată Gheorghe Ciauşeanu (1889-1953), preot, doctor în teologie şi pasionat de folclor, în lucrarea „Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă“, publicată în 1914. 

Busuiocul, planta care aduce iubirea

Busuiocul, potrivit aceluiaşi studiu, joacă un rol important în privinţa erotismului în credinţa poporului român. „În Vâlcea, ca şi pe aiurea la români, fetele, până nu pun un vârf de busuioc prin sân sau prin păr, - nici nu ies la horă sau, seara, la băieţi. Mirosul lui dulce şi cu o nuanţă de melancolie este un puternic stimulent al iubirii. (...) În Moldova şi Oltenia când vine preotul, în Ajunul Crăciunului, fetele iau busuioc din sfâştiocul preotului şi-l pun sub căpătâi ca să-şi viseze iubitul“, se mai menţionează în lucrarea lui Gheorghe Ciauşeanu. Şi în Italia se considera că busuiocul provoacă simpatie sau iubirea.

Busuiocul mai era folosit şi în alte scopuri: „Împotriva omizilor se afumă grădinile, în seara zilei de Joimari, - cu busuioc de nouă ani“, mai preciza Gheorghe Ciauşeanu.

Iarba - fiarelor care îi ajută pe hoţi

„Iarba fiarelor“ este o buruiană care creşte mai cu seamă prin smârcuri sau pe lacuri. „Noaptea, e de culoare roşie ca focul. Această culoare şi-o păstrează toată noaptea şi chiar dimineaţa, până în răsăritul soarelui. O dată cu răsăritul, culoarea roşie piere şi se face verde ca şi celălalte ierburi, buruieni“, se specifică în volumul „Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă“. 

„Iarba fiarelor“ îi ajuta pe cai să scape din anumite capcane.

„Caii împiedicaţi cu fiare, dacă pasc prin locuri mlăştinoase - unde creşte ea, - li se descuie fiarele, fiindcă au călcat pe iarba fiarelor, care nu rabdă nicio încuietoare de fier. Atunci, dacă păzeşti, o poţi găsi lângă fiarele descuiate ale calului. O poţi găsit şi facă târăşti prin iarbă mai multe lacăte încuiate“,

se arată în „Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă“. 

„Iarba fiarelor“ era preferată şi de hoţi, pentru că i-ar fi ajutat să deschidă orice încuietoare sau lacăt. „Hoţii crestează un deget de la o mână, bagă în tăietură niţică iarbă a fiarelor, dau pielea la loc şi o lasă să se vindece aşa. Cine are în deget un firicel de iarbă a fiarelor va face adevărate minuni. După alte relatări, hoţii bagă iarba fierului în degetul cel mic de la mâna stângă“, mai  în volumul citat. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor