Peste 1,5 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Gorj şi vor fi distribuite persoanelor defavorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1,5 milioane de măşti de protecţie au ajuns astăzi în judeţul Gorj şi vor fi distribuite gratuit persoanelor defavorizate prin intermediul primăriilor.

Reprezentanţii primăriilor pot să ridice măştile acordate de către Ministerul Sănătăţii. „Direcţia de Sănătate Publică Gorj a primit 1.596.950 măşti de protecţie, recepţia fiind efectuată în data de 9 septembrie, în prezenţa reprezentantului firmei producătoare. Categoriile de persoane care beneficiază de acest sprijin sunt:-    persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat; persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei; pensionarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevazută de O.U.G. nr.6/2009; persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale potrivit Legii nr. 448/2006. Se acordă câte 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană eligibilă

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?