Părintele stareţ Ioachim Pârvulescu: „Timpul pe care omul îl petrece în biserică este timpul veşniciei“
0Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, este cea mai cunoscută faţă bisericească din judeţul Gorj. La slujbele pe care le înfăptuieşte cu ocazia marilor sărbători participă mii de oameni.
Nu este loc pe unde părintele Ioachim Pârvulescu să nu fi călcat pentru a insufla oamenilor credinţa şi a transmite cuvântul Domnului. Închisori, spitale, şcoli, universităţi, centre de bătrâni sunt doar câteva dintre locurile unde a ajuns pentru ca oamenii să nu-şi piardă credinţa cu toate că trec prin momente grele. „Faptul că omul cere ajutorului lu Dumnezeu în momentele grele ale existenţei le îngăduie dintr-un tact şi o pedagogie divină. Chiar şi noi ca preoţi sau oricine ar fi, dacă ai parte numai de bine, atunci uiţi de Dumnezeu. Aşa, când îşi dă câte un bobârnac, te mai trezeşte dintr-un somn şi stai cu picioarele pe pământ şi nu mai trăim într-o irealitate“, ne spune stareţul Ioachim. Crede că şi acum religia creştină şochează omenirea: „În Vechiul Testament era Legea Talionului, dinte pentru dinte, îţi dă unul o palmă, îi dai şi tu o palmă, dar Cristos nu a spus aşa. El a spus dacă îţi dă unul o palmă, atunci întoarce şi obrazul celălalt. A revoluţionat pur şi simplu întreaga omenire şi i-a şocat pe toţi. Altă religie a lumii nu spune aşa ceva. Christos a fost singurul care a şocat omenirea acum 2000 de ani şi şochează în continuare. Cea mai mare virtute este smerenia şi dragostea, iar cel mai mare păcat este mândria, adică să te supraevaluezi şi să te supradimensionezi, să crezi că eşti centrul, puterea universului şi a pământului. În smerenie găseşti lucrurile cele mai mari. La oamenii sinceri se descoperă mai mult Dumnezeu, dacă şi ei sunt sinceri şi doritori. Şi oamenii sărmani, nu sunt sinceri toţi. Sărac cu duhul poate să fie şi cel foarte bogat, şi cel foarte înţelept. Ideea este să nu doreşti niciodată răul şi să nu doreşti răul nimănui, adică să fie o igienizare interioară extraordinară şi mentală, după care cu inima. Este un proce psihologic: cu mintea, cu inima şi, mai apoi, cu fapta“.
„Într-o biserică este o încărcătură energetică foarte mare“
Părintele stareţ Ioachim Pârvulescu a încercat mereu să atragă către biserici cât mai mulţi oameni, pentru că aici găsesc veşnicia şi se încarcă energetic: „Bisericile erau focare de credinţă şi cultură. Comunismul a distrus foarte mult din ceea ce a fost esenţial în mănăstirile ortodoxe de la noi din ţară, dar după Revoluţie a fost un reviriment. Noi, cei de astăzi, ne fundamentăm pe rugăciunile părinţilor din vechime. Când te duci la o mănăstire veche de sute de ani acolo este rugăciune, pentru că sunt milioane şi milioane de oameni care s-au rugat şi în acel loc este o încărcătură energetică foarte mare. Oamenii care vin la mănăstire încearcă să conştientizeze credinţa, adică s-o înţelegi, pentru că o credinţă de neînţeles nu este bună. Cei mai importanţi paşi ai omului sunt aceia pe care îi face în biserică. Timpul pe care omul îl petrece în biserică este timpul veşniciei. Omul cînd merge la biserică şi stă acolo o oră, două sau trei se osteneşte, pentru că e greu. Spunea cineva de ce nu băgăm şi noi scaune, aşa cum e la catolici, dar la biserică nu se vine să stea ca la un spectacol. Vii să te osteneşti şi să faci o jertfă. De asta postim miercuerea şi vinerea, pentru că vreau să mă jertfesc“.
.