Pandurii termină la egalitate cu Ceahlăul, 1-1. Mihai Roman ratează o ocazie monumentală în ultimele secunde de joc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocul de la Piatra Neamţ s-a disputat pe un teren foarte greu, astfel că a fost unul de luptă, lipsit de faze spectaculoase.

Pandurii a dominat prima parte, dar fără să-şi creeze faze periculoase. 

Partida s-a echilibrat în a doua parte, iar în min. 40, Sialmas reuşeşte să reia spre poartă din faţa porţii, după ce fundaşii echipei Pandurii au bâlbâit mingea în careu. 

Echipa Ceahlăul intră mai hotărâtă în teren, în cea de-a doua repriză şi Sialmas reuşeşte un şut periculos, dar mingea este reţinută cu siguranţă de Gliwa. În min. 50, Pandurii ratează o mare ocazie prin Momcilovici, care şutează periculos de la numai 9 metri de poartă, dar mingea trece la mică distanţă de stâlpul din stânga porţii. 

Golul vine contrar cursului jocului, pentru că Pandurii punea tot mai multă presiune pe Ceahlăul. În min. 54, Ceahlăul deschide scorul după un contraatac, finalizat de Sialmas. Acesta şutează din prima la colţul lung şi mingea intră în poartă. 

În min. 59., Matulevicius reuşeşte să egaleze în urma unei combinaţii că Răduţ. Atacantul lituanian marchează printr-un şut plasat. 

În min. 68, Răduţ şutează periculos de la aproximativ 18 metri, iar Calancha respinge cu dificultate în corner. În min. 70, Nistor trece pe lângă gol. Şutează din interiorul careului, dar mingea este respinsă de unul dintre fundaşii echipei gazdă. Ceahlăul nu mai reuşeşte de minute bune să iasă din propriul teren. În min. 78, Cordoş are o execuţie dezamăgitoare. Nu reuşeşte să găsească spaţiul porţii de la o distanţă de numai 7 metri. Acesta şutează, dar mingea trece cu mult peste poartă. În ultimele secunde de joc, Pandurii ratează o mare ocazie, prin Roman, care de la numai câţiva metri de poartă şutează în portarul echipei Ceahlăul. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele