Pandurii negociază cu zece jucători. Narcis Răducan a fost prezentat oficial în funcţia de preşedinte al clubului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcis Răducanu a fost prezentat oficial de către Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean şi vicepreşedinte PSD la nivel central, şi de Florin Cârciumaru, primar al Târgu Jiului şi preşedintele PSD Gorj

Conducerea clubului Pandurii negociază cu zece jucători. Narcis Răducan, care a fost prezentat astăzi în funcţia de preşedinte al clubului, a spus că trebuie aduşi cinci-şase jucători.

Narcis Răducan a precizat că jumătate dintre jucătorii cu care se negociază sunt români: „Este o perioadă destul de agitată, pentru că sunt foarte mulţi jucători care au terminat contractele, iar unii împrumuturile, nu este simplu să-i ţinem, mă refer la Pintilii şi Nistor, aşa că foarte rapid trebuie să ne reorientăm, ţinând cont de aspiraţii pe care le avem trebuie aduşi în timp record jucători de calitate, nu puţini. Estimez că peste 5-6 jucători trebuie aduşi. Nu cantitatea contează, ci calitatea, de aceea aceasta este preocuparea numărul 1 a mea şi a lui Edi în aceste zile, să luăm deciziile corecte pentru ca Pandurii Târgu Jiu să fie anul acesta o echipă apreciată. Ne-am impus şi un obiectiv, eu nu cred că este un obiectiv care să ne onoreze salvarea de la retrogradare şi obiectivul nostru personal este acela de a ne clasa în primele şase locuri, să ne calificăm în play-off-ul competiţiei. În acest moment negociez cu vreo zece jucători, jumătate români, jumătate străini. Sunt jucători care au atins anumite performanţe, unii joacă şi la echipa naţională. Ştiu că nu este simplu, vor veni peste cinci jucători. Avem şi planuri de rezervă, trebuie să ne mişcăm foarte repede, Edi pune cea mai mare presiune să vină cât mai repede jucătorii la echipă. Sunt convins că jucătorii atractivi sunt doriţi şi de alte echipe, aşa că trebuie să ne mişcăm repede. Din fericire, există stabilitate financiară. Într-adevăr, bugetul este mai cumpătat, nu beneficiem de cel mai mare buget, dar nu asta e ideea, atât timp cât eşti calculat şi există stabilitate financiară, se poate face performanţă. E un buget cumpătat, nu vă gândiţi la milioane, nici măcar sute de mii, până la urmă trebuie să fim ancoraţi în realitatea financiară a fotbalul românesc“.

Patru-cinci jucători vor veni la Pandurii în această săptămână

Noul preşedinte al clubului a spus că chiar până la sfârşitul acestei săptămâni vor fi anunţaţi primii jucători veniţi la Pandurii: „Eu sper să ajungem la un numitor comun cu 4-5 jucători până sâmbătă, cu unii dintre ei sunt chiar discuţii avansate, e vorba de ore până începem să parafăm înţelegeri cu anumiţi jucători. Sunt jucători în toate compartimentele, poate mai puţin în cele al portarilor, pentru că deja avem patru, aici există posibilitatea să lăsăm unul dintre ei să joace în altă parte. Ne dorim foarte mult să îi păstrăm pe Pintilii şi Nistor, dar nu este simplu deloc, iar dacă nu reuşim atunci vom lua jucători de o valoare apropiată de ei. Nu negociem cu nici un jucător de la ASA“. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!