Pandurii acuză LPF că „trage“ pentru salvarea de la retrogradare a Concordiei Chiajna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a transmis azi către Liga Profesionistă de Fotbal o solicitare de respectare a imparţialităţii din partea LPF şi ISB, care au anunţat programarea meciurilor din ultima etapă din play-out, care va decide echipele care vor retrograda şi care se vor salva.

Toate cele trei meciuri se vor disputa duminică 4 iunie, cu începere de la ora 21:00. Meciul dintre FC Voluntari şi Concordia Chiajna ar urma să se joace la Piteşti, pentru că echipa din Voluntari nu dispune de de instalaţie de nocturnă. Conducerea clubului Pandurii susţine că în acest fel este favorizată echipa din Concordia, care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării, meciul urmând să se dispute pe un teren neutru. „Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu nu este de acord cu programarea anunţată şi a transmis azi respectarea R.O.A.F.,  art.11 al.4,  şi programarea meciurilor care pot influenţa lupta pentru evitarea retrogradării din etapa a XIV-a a play-out-ului Ligii I  de la ora 18:00, pentru a asigura şanse egale tuturor cluburilor implicate în evitarea retrogradării. Solicităm acest lucru deoarece considerăm că trebuie să asiguraţi tuturor cluburilor implicate în lupta  pentru evitarea retrogradării condiţii egale şi să dovediţi imparţialitatea în acest sfârşit de sezon. Clubul Sportiv Pandurii Lignitul  Târgu Jiu  vă solicită programarea jocurilor de la această oră, pentru ca partida dintre Voluntari şi Concordia Chiajna  să se dispute la Voluntari şi nu la Piteşti, pe teren neutru, L.P.F. favorizând gruparea din Chiajna prin aceasta programare. Clubul nostru  va evolua  la Botoşani pentru a încerca să se salveze de

la retrogradare, Poli Timişoara la Mediaş, aşa încât  considerăm normal, moral şi imparţial ca partida dintre Voluntari şi Concordia Chiajna  să se joace pe terenul de la Voluntari“. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani