Palat ţigănesc, distrus de un incendiu puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul unor romi din comuna Scoarţa a fost grav avariat de un incendiu puternic. Focul a pornit din cauza unui coş amplasat lângă materiale combustibile, iar pompierii au luptat mai multe ore bune ca să reuşească să-l stingă.

Incendiul a izbucnit marţi dimineaţa, înainte de ora 05,30. Locatarii palatului, din Pişteştii din Deal, au observat destul de târziu flăcările, iar incendiul s-a extins până la sosirea echipajelor de pompieri. Trei echipaje de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu au intervenit în comuna Scoarţa. „Observarea târzie a incendiului, şi cantitatea mare de materiale combustibile a dus la extinderea acestuia. Au ars: acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp., obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, tocărie din PVC şi articole textile”, a spus Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Jandarmii au fost prezenţi la locul evenimentului

Pentru o bună desfăşurare a operaţiunilor de intervenţie, la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj de intervenţie din cadrul I.J.J. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost „efectul termic degajat de coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews