Octogenară din Târgu Jiu, arsă de vie în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrâna avea arsuri pe 70% din suprafaţa corpului

O bătrână, în vârstă de 80 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a ars de vie în propriul apartament din zona complexului comercial „Gârdu“. Incendiul a avut loc în noaptea de duminică spre luni.

Pensionara a pornit un reşou pentru a se încălzi, deşi apartamentul are centrală proprie. Focul s-a aprins de la câteva haine care au căzut pe sursa de încălzire. Vecinii spun că nu este prima data când apartamentul octogenarei este cuprins de flăcări. „Şi-a aprins un reşou ca să se încălzească şi pe urmă s-a aprins focul. Nu este prima data când se întâmplă. Este a doua sau a treia oară când se întâmplă asta. Vecinii au salvat-o atunci, dar acum nu am mai reuşit să ajungem în timp util. O vecină de la etajul IV a simţit miros de fum şi a sunat la pompieri. A fost găsită, în baie, probabil că se ducea ca să stingă incendiul“, a spus un locatar. Un alt vecin a precizat că apartamentul în care locuia bătrâna are centrală propie: „Nu ştiu de ce a aprins reşoul, pentru că are central. Bătrâna avea pensie. Locuia singură“. 

A fost găsită moartă în baie

Bătrâna a fost găsită moartă în baia locuinţei.

„Am intervenit cu o autospecială de stins incendiu cu apă şi spumă. Incendiu se manifesta la etajul III, într-un apartament. Am găsit o persoană de sex feminine decedată în baie. Incendiul a fost localizat şi stins,

a spus Aurelian Negrea, şeful Gărzii de Intervenţie nr. 1 Detaşamentul de Pompieri Târgu – Jiu. 

Potrivit medicului din cadrul echipajului SMURD, decesul a survenit ca urmare a arsurilor suferite şi a inhalării de monoxid de carbon. Victima avea arsuri de gradul III pe 70% din suprafaţa corpului. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța