Octogenar găsit în stare de putrefacţie într-un pârâu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân de 84 ani, din localitatea Curtişoara, a fost găsit decedat în apa unui pârâu din zona localităţii Tetila, care aparţine de localitatea Bumbeşti Jiu.

Bătrânul era dat dispărut din luna februarie. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au scos din apă trupul neînsufleţit al bătrânului.  Apelul pe numărul unic de urgenţă 112 a fost efectuat de către un pescar care se afla în zonă şi a observat trupul bătrânului. 

Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.In cauză s a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!