Octavian Lupulescu şi-a dat demisia din Consiliul Local Târgu Jiu. Se va întoarce pe un post de consilier în cadrul Ministerului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Lupulescu şi-a prezentat demisia preşedintelui de şedinţă

Consilierul local al municipiului Târgu Jiu din partea PNL, Octavian Lupulescu, şi-a depus, astăzi, demisia din funcţiei. Acesta va revenit pe un post de consilier în cadrul Ministerului Educaţiei.

Octavian Lupulescu, fost candidat la funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu, şi-a dat demisia pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate. Acesta şi-a prezentat demisia chiar în timpul şedinţei de Consiliu Local. „Mi-am depus demisia din două motive. Am făcut cerere de suspendare din funcţia publică, care a fost aprobată de ministru până la data de 1 septembrie anul acesta, iar după această dată ar fi apărut starea de incompatibilitate. Al doilea motiv este că trebuie să ne ţinem de cuvânt. În campania electorală am spus că dacă nu voi fi ales primar îmi voi da demisia din funcţia de consilier local. Sunt consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, post pe care l-am câştigat prin concurs“, 

a spus Octavian Lupulescu, care a condus Serviciul de Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Gorj, de unde s-a pensionat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi