Moartea neaşteptată a unui tânăr de 35 de ani chiar pe scaunul de frizerie. Avea o fetiţă de şapte ani şi era consultant de vânzări la o companie de vânzări auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Crăcui a murit într-o frizerie

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, de ani, a murit  joi seară, în mod neaşteptat, chiar când se afla scaunul de frizerie.

Alex Crăcui venise să se tundă la frizeria din cartierul 23 August. Acestuia i s-a făcut rău chiar când se afla pe scaunul de la frizerie. Persoanalul unităţii s-a speriat şi a sunat la numărul de urgenţă 112. O ambulanţă a sosit la faţa locului, iar echipajul a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. 

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj, a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. 

Tatăl unei fetiţe de şapte ani

Alex Crăcui era angajat la o companie de vânzări auto. Acesta era căsătorit şi avea o fetiţă de şapte ani. În urmă cu puţin timp, acesta a avut o intervenţie de implant de păr. Alex mergea regulat la sală şi avea grijă de corpul său.

Prietenii sunt şocaţi de moartea acestuia.

„Era un om absolut normal, la locul său. Este greu de crezut că dintr-o dată a murit. Eu nu ştiam să sufere de vreo boală şi nici prietenii săi“,

a spus Ionuţ Caragea.

Citeşte şi:

Vestea morţii subite a unui tânăr pe scaunul de la frizerie i-a răvăşit pe prietenii săi. „Un om cu mult bun-simţ şi onoare. E greu de crezut“

Mai multe pentru tine:
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL