Mită pentru doi poliţişti din comuna gorjeană Fărcăşeşti: 200 de lei şi şase sticle cu bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi poliţişti din comuna gorjeană Fărcăşeşti au fost puşi sub acuzare, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru luare de mită. Cei doi sunt urmăriţi penal pentru că au fost prinşi în flagrant primind mită 200 de lei lei pşi şase sticle cu bere  la doi litri.

Potrivit anchetatorilor, şeful Postului de Poliţie al comunei Fărcăşeşti a primit, anul trecut, 500 de lei de la administratorul unei firme pentru a-l ierta de controale şi amenzi. „Învinuitul Piscureanu Vasile, în calitate de şef al Postului de Poliţie al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, în baza aceleiaşi  rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie – noiembrie 2012, a primit de la martorul denunţător C.M. suma de 500 lei, iar în data de 6 martie 2013 a acceptat promisiunea unei sume de bani de la acelaşi martor denunţător, indirect, prin intermediul adjunctului său, agentul de poliţie Frîntu Cristian-Eugen, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor şi a nu-i mai aplica sancţiuni contravenţionale“, se precizează într-un comunicat de al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Poliţist prins în flagrant

Procurorii au organizat un flagrant pentru prinderea poliţiştilor. „Învinuitul Frîntu Cristian-Eugen, în luna februarie 2013 a acceptat promisiunea sumei de 500 lei de la acelaşi martor denunţător, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor şi a nu-i mai aplica sancţiuni contravenţionale, iar în data de 6 martie 2013 a primit de la martorul denunţător suma de 200 lei şi 6 sticle de bere de câte 2 litri, în acelaşi scop“, a spus Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Cei doi poliţişti au fost audiaţi, noaptea trecută, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Aceştia vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Cei doi poliţişti au fost audiaţi, noaptea trecută, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Aceştia vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța