Medic şef de la Boli Infecţioase: „Simţim o presiune şi o tensiune greu de descris, care ne marchează psihic şi fizic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personalul medical este epuizat fizic şi psihic

90% dintre pacienţii cu COVID-19 internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu sunt nevaccinaţi şi prezintă comorbidităţi

Luminiţa Diana Manea, medicul şef al Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a spus că personalul medical este afectat de dramele pe care le văd în fiecare zi: „Noi, medicii şi întregul personal medical care ne desfăşurăm activitatea în cadrul Secţiei Boli Infecţioase, ducem o luptă dificilă pentru viaţa fiecărui pacient. Avem pacienţi cu forme moderate, severe şi chiar critice ale bolii, care necesită administrare de oxigen şi un tratament complex.

Munca noastră este una încărcată emoţional căci trăim drama fiecărui pacient. Simţim o presiune şi o tensiune greu de descris, care ne afectează şi ne marchează psihic şi fizic. Lucrăm în condiţii grele, sub presiunea unui mediu contaminat, avem dorinţa de a ajuta şi de a fi aproape şi emoţional de pacienţi. Toate acestea ne întristează, de multe ori, eforturile noastre sunt dincolo de limita normalului. Dintre pacienţii internaţi, cam 90% sunt nevaccinaţi, mulţi au comorbidităţi“.

„Ne confruntăm cu o tulpină virală mult mai virulentă“

Medicul şef a mai precizat că noua tulpină este mult mai agresivă: „Având în vedere contagiozitatea virusului, faptul că ne confruntăm cu o tulpină virală mult mai virulentă, care determină o agresivitate mai mare asupra organismului, îi rugăm pe gorjenii care din diverse motive au ezitat să se vaccineze, să o facă pentru sănătatea dumnealor şi a persoanelor drage din jur!”.

În prezent, Secţia Boli Infecţioase a SJU Târgu-Jiu are 75 de paturi avizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, toate fiind ocupate. Potrivit reprezentanţilor secţiei, doar trei pacienţi sunt vaccinaţi dintre cei care primesc îngrijiri medicale şi tratament aici.

30 de asistenţi medicali lucrează în secţia în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19

În această secţie îşi desfăşoară activitatea şase medici, 30 de asistenţi medicali şi 12 infirmieri.

„Activitatea medicilor şi a personalului medical de la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu este una intensă, volumul de muncă fiind extraordinar de mare. La fel ca în majoritatea unităţilor medicale din România, numărul pacienţilor pozitivi la coronavirus a crescut, cazurile s-au agravat şi de cele mai multe ori, nu sunt locuri în spitale pentru a interna noi pacienţi“, a spus Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

La secţia de Boli Infecţioase s-au realizat o serie de investiţii prin care a fost extinsă reţeaua de oxigen, toate paturile fiind dotate cu prize de oxigen.

De la începutul anului şi până în prezent, aici au fost internaţi 750 de pacienţi pozitivi la coronavirus.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare