Manuscrisul necunoscut din Câmpulung Muscel, unul dintre cele mai vechi din Ţara Românescă
0Manuscrisul a fost descoperit de un istoric craiovean într-o colecţie particulară, fiind considerat unul dintre cele mai vechi din Ţara Românească. A fost scris pe hârtie italiană şi reprezintă un îndrumar religios, care era foarte răspândit în Evul Mediu.
Istoricul Aurelia Florescu, profesor universitar la Universitatea din Craiova, spune, într-o lucrare de specialitate, că a descoperit manuscrisul în colecţia lui Ion Voinea, din comuna Urzicuţa.
„Manuscrisul-codex reprezintă o copie a «Leastviţei» (scara) lui Ioan Scărarul în limba slavonă de redacţie mediobulgară; nu are început şi sfârşit şi conţine 118 file numerotate de noi (...). Are 27 de rânduri pe pagină, scrise cu cerneală maronie, iar cu roşu: titlurile capitolelor, unele iniţiale de la început de frază sau propoziţie şi toate iniţialele de la începutul fiecărui capitol. (...) La fila 91 verso, pe marginea din stânga este o sintagmă în limba română scrisă cu caractere chirilice: «în treacere»“, arată Aurelia Florescu în lucrarea „Semnificaţia filologică şi culturală a unuia dintre cele mai vechi manuscrise din ţara noastră“. Nu există consemnată pe manuscris data copierii, localitatea unde a fost copiat şi nici numele copistului.
Codexul este scris în semiuncială
Codexul este scris în semiuncială, o scriere cu litere majuscule derivate din literele romane capitale. „Toate literele sunt distincte şi independente între ele. Scrierea este continuă, fără despărţire între cuvinte, cu întrebuinţarea rară a semnelor de punctuaţie. (...) După caracterele paleografrice pe care le prezintă, manuscrisul poate fi considerat ca fiind foarte vechi. Ele păstrează cele mai vechi forme şi trăsături grafice ale unor litere cunoscute încă din secolele IX-X. Baza scrisului în acest manuscris o formează grafeme chirilice“, menţionează Aurelia Florescu.
Scris pe hârtie italiană
Istoricul apreciază că hârtia este de origine italiană, având în vedere diferitele desene şi însemnări de pe aceasta. „La noi în ţară s-au păstrat foarte puţine documente pe hârtie din perioada veche, majoritatea având ca suport pergamentul. Cel mai vechi codex slavo-român cunoscut, scris pe hârtie, aparţine lui Gavriil Uric şi este datat 1424. După aceastp dată, s-au păstrat mai multe documente slavo-române având ca suport hârtia. Suportul manuscrisului din Doljeste din hârtie groasă, inegală ca suprafaţă. Ea prezintă cinci filigrame cu mai multe variante, nici una nefiind identică cu cealaltă. (...) O primă concluzie ce se poate desprinde din prezentarea filigranelor ar fi că hârtia este, toată, de provenienţă din Italia, de la diferiţii manufacturieri. (...) Anul de apariţie a hârtiei datate pe baza cataloagelor de filigrane, se suprapun între 1375-1384. Interferenţa datelor de apariţie a hârtiei provenită din mai multe centre, toate din Italia, poate fin considerată, cu aproximaţie, şi perioada constituirii codexului. Tot în această perioadă, adică în ultimuil pătrar al secolului al XIV-lea s-a efectuat şi copierea manuscrisului“, se arată în lucrarea „Semnificaţia filologică şi culturală a unuia dintre cele mai vechi manuscrise din ţara noastră“.
Aurelia Florescu ajunge la concluzia că manuscrisul a fost copiat în Câmpulung:
„Manuscrisul a fost copiat după un altul mai vechi, tot slavon, la Câmpulung, oraşul care în a doua jumătate a secolului al XIV-lea era capitala Ţării Româneşti, dar, în acelaşi timp, un centru politic şi cultural organizat şi susţinut de domnii şi voievozii munteni. Până în jurul anului 1960, când a trecut în posesia lui Voinea Ion, Codexul nostru nu a părăsit Câmpulungul de la scrierea sa. El s-a păstrat muilt timp în biserica domnească din Câmpulung ce fusese zidită la jumătatea secolului al XIV-lea de către Nicolae Alexandru Basarab, iar apoi în mănăstirea ortodoxă din Câmpulung construită de Matei Basarab între anii 1635-1638“.
Ce este „Leastviţa“
„Leastviţa“ este un îndrumar, un manual de ascetică, o scriere care era cea mai difuzată şi mai citită operă din Evul Mediu. Ea a fost elaborală în limba greacă de către un călugăr grec, Ioan Scărarul, şi a fost tradusă în limba slavă încă din secolul X-XII. La răspândirea ei a contribuit şi curentul isihast, care era foarte răspândit. „Leastviţa“ a fost folosită de voievodul Neagoe Basarab în redactarea „Învăţăturilor către fiul său Teodosie“.