Mănăstirea Polovragi îşi sărbătoreşte hramul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La hramul mănăstirii sunt aşteptaţi să participe numeroşi credincioşi

Una dintre cele mai frumoase mănăstiri gorjene, Polovragi, îşi prăznuieşte mâine hramul.Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va săvârşi Sfânta Liturghie la cunoscuta vatră monahală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul slujbei de joi, Părintele Episcop va hirotoni întru diacon pe tânărul teolog Cristian Raicu.
Ceremoniile religioase vor începe din această seară, când se va săvârşi slujba de Priveghere, în cadrul căreia se va cânta Prohodul Maicii Domnului, un frumos imn liturgic închinat adormirii sale. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Sfântul aşezământ monahal de la Polovragi este situat la nord-est de Tg. Jiu, într-un cadru pitoresc, la poalele muntelui Piatra Polovragilor. Recentele cercetări istorice stabilesc vechimea mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul şi Pătru Spătaru, fiii marelui boier Danciu Zamona.
 
Biserica mănăstirii Polovragi cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" este zidită in stil bizantin, având formă trilobată cu abside laterale. Catapeteasma executată din lemn de tei, reprezintă o adevarată capodoperă a vechii sculpturi româneşti, având o bogată ornamentaţie cu împletituri florale. Mănăstirea are şi o colecţie muzeală, ce adăpoşteşte o bogată colecţie de icoane pe lemn şi sticlă, ce provin din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, precum şi depozitul de carte veche ce cuprinde peste 3000 de volume în limbile română, slavonă şi greacă.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?