Licitaţia pentru biletele de odihnă şi tratament pentru angajaţii din CEO, anulată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii CEO îşi vor procura bilete de la orice agenţie doresc

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a hotărât să anuleze licitaţia pentru acordarea biletelor de odihnă şi tratament subvenţionate pentru angajaţii unităţii.

Varianta către care s-a orientat coducerea CEO este aceea ca salariaţii să-şi procure biletele de la orice agenţie dorescu, urmând ca unitatea să deconteze 65% din valoare. Decizia de anulare a licitaţiei a fost luată pentru că au existat unele suspiciuni cu privire la comisioanele ascunse percepute de firmele participante, printre acestea fiind şi cele ale organizaţiilor sindicale. Iniţial, reprezentanţii societăţii Sind Tour, care aparţine Federaţiei Universul, au susţinut că şi-au adjudecat licitaţia pentru că au avansat un comision de numai 0,1 %.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews