Legenda plopului uriaş sădit de Ştefan cel Mare. Ce ar fi păţit doi ţărani care au încercat să-l taie
0Profesoara de geografie Ortensia Racoviţă, premiată de Academia Română pentru „Dicţionarul geografic al judeţului Bacău“, a cules legenda plopului sădit de domnitorul Ştefan cel Mare.
Copacul a dat şi numele satului Plopu, din localitatea Dărmăneşti, judeţul Bacău. „Numele şi l-a luat de la un plop uriaş, despre care legenda spune că este plantat de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi care esistă şi azi, dominând regiunea”, relata Ortensia Racoviţă.
O altă legendă, care a ieşit la lumină mai târziu arată că plopul ar fi fost blestemat de Ştefan cel Mare ca să nu fie tăiat: „În satul Plopu, comuna Dărmăneşti, judeţul Bacău, era un plop bătrân care a căzut astă–vară de bătrâneţe şi pe care se zice că l–a sădit Ştefan cel Mare, cu însăşi mâna sa. Despre acest falnic copac, de la care s–ar fi trăgând şi numele satului, se spun multe lucruri. Aşa se zice că l–a fost blăstămat Ştefan–Vodă, ca să nu–l taie nimeni: nici topor ori beschie să nu se atingă de el. Într-un rând, se zice, au încercat doi oameni din sat să–l reteze cu beschia, şi cum s–au apucat, au şi rămas înlemniţi, morţi. Jurământul venea de acolo că ar fi avut ascunsă sus o comoară. Se spune că era şi o portiţă care dădea–n scobitura cu aur. Acum nu se mai înalţă falnic uncheşul care făcea cinstea locuitorilor, purtând 400 de ani povară în spate. Negura vremurilor l–a răpus”.
Prăbuşirea plopului
Istoricul Eugen Şendrea notează în lucrarea „Pe urmele lui Ştefan cel Mare“ că plopul s-a prăbuşit într-o vară, dar că nu s-a găsit nicio comoară de către localnicul în a cărui gospodărie se afla: „În vara în care plopul s–a prăbuşit, gospodarul Vasile Cojocaru, în a cărui grădină era, n-a găsit nici urmă de comoară. Aşadar, pe lângă sutele de stejari pomeniţi în legendele legate de Ştefan, iată că se găseşte şi acest unic plop. Cât despre sat, documentele despre înfiinţarea lui lipsesc. Aflăm totuşi că pe la 1774, satul avea 30 de case şi aici locuiau 28 de plăieşi ai «căpitanului Sandul din Comăneşti». Plopu, în 1803, aparţinea Mănăstirii Tazlău. Din cauza puţinului loc pentru agricultură, majoritatea dintre săteni se ocupau cu „extrasul păcurei”. Astăzi, la Plopu, încă mai este vie amintirea legendei bătrânului plop al nebiruitului domnitor“.