Jandarmi chemaţi să prindă un pui de căprioară intrat în gospodăria unui gorjean. Animalul a fost eliberat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căpriorul a fost eliberat în pădure                                                       Foto: Jandarmeria Gorj

Jandarmii gorjeni au avut, sâmbătă, o intervenţie inedită. Aceştia au fost solicitaţi de un cetăţean din comuna gorjeană Teleşti, care a sunat la 112 să anunţe că un pui de căprior a intrat în gospodăria sa şi că animalul este agitat.

Jandarmii au intervenit şi au reuşit să captureze căpriorul, după care animalul a fost eliberat.

„O intervenţie neobişnuită a jandarmilor gorjeni în urma unui apel SNUAU 112 a dus la prinderea şi eliberarea unui căprior. Un localnic din comuna Teleşti a solicitat sprijin prin apel 112 deoarece un căprior a intrat în curtea gospodăriei, era agitat, sărea şi lovea gardul. Echipa de intervenţie  a fost direcţionată la faţa locului iar împreună cu un paznic de vânătoare, au prins căpriorul, l-au transportat şi eliberat în mediu natural la liziera pădurii din apropiere, fără probleme, intervenţia durând aproximativ o oră“, a transmis Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

Potrivit aceleia;i surse, jandarmii recomandă cetăţenilor care găsesc animale sălbatice în perimetrul gospodăriei să solicite prin SNUAU 112 prezenţa echipajelor specializate, să observe acţiunile din depărtare, fără să se apropie de animal, ca să să fie „protejaţi pentru siguranţa“ lor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Gorjeancă reţinută pentru tentativă de omor. A vrut să-şi ucidă soţul

Cei patru poliţişti de la Acţiuni Speciale acuzaţi de tentativă de omor şi tortură au fost arestaţi preventiv

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie