ÎPS Irineu a resfinţit biserica din Parohia Bobu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii din Parohia Bobu, judeţul Gorj, au participat, duminica trecută, în număr mare la resfinţirea bisericii parohiale ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Momentele de bucurie duhovnicească au fost sporite de prezenţa în mijlocul lor a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea de la Bobu a încununat în fapt finalizarea lucrărilor la pictura interioară şi exterioară a sfântului locaş construit în perioada 19998 – 2003, realizarea aleilor de acces, a unei cişmele şi a unei anexe folosite pentru zilele de pomenire a celor plecaţi la cele veşnice.

Avansaţi în rangul bisericesc

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit a vorbit despre rolul şi semnificaţia Bisericii în viaţa credincioşilor creştini ortodocşi, i-a felicitat pe cei care s-au implicat în lucrările de ridicare şi înfrumuseţare a sfântului locaş de închinare şi a acordat Gramate de mulţumire şi apreciere persoanelor care s-au implicat în mod deosebit în realizarea acestei sfinte lucrări. La propunerea părintelui protopop Iulian Mărgineanu, protoiereu al Protopopiatului Târgu-Cărbuneşti, preotul  paroh Cristinel Terente Rotariu a primit rangul bisericesc de iconom.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort